Formarea profesională în sectorul financiar (I)

Ca în multe domenii formarea profesională sectorială în domeniul financiar se confruntă cu probleme care țin de abordare, de formalism, de lipsa alocării fondurilor, de obiectivele celor care o promovează, de la predarea tehnicilor de vânzare pentru a crește vânzările și a vinde cu orice preț, până la componentele de etică,  de luarea în considerare sau nu a intereselor consumatorilor, sau a cerințelor de conformitate.

Probleme pleacă de la construcția fundamentului, de la aplicarea sistematică a unor principii, de la de ce si pentru ce formăm. Aceste probleme au devenit acute la nivel european, in sectorul financiar, după criză, generând reglementări specifice cu cerințe specifice în domeniul formării, atât pe piața de capital prin aplicare Mifid 2, cât și în asigurări prin implementarea IDD. Cerințe de reglementare generale, la nivel european, privind calificările profesionale, sunt din 2005, apărând directive și recomandări. La nivel general European se aplică standardul EQF, la nivel sectorial se dezvoltă standarde SQF (S de la sectorial).

Revenind la cerințele sectoriale acestea vorbesc în premieră de competențe, ca setul cunoștințelor și a abilităților pe care trebuie să le aibă un specialist financiar, în special cei care sunt interfața cu clienții. În general până acum formarea se referea mai mult la acumularea de cunoștințe, ca și în sistemul de educație din România, când de fapt abilitățile au o importanță majoră. Aceste competențe sunt aferente fiecărei ocupații în parte. Chiar și când vorbim de ocupații găsim o diversitate de denumiri pentru aceeași activitate, plecând de fapt de la lipsa conceptualizării asupra ce face acea ocupație la nivel de sector, nu numai local într-o companie, care sunt componentele constitutive necesare.

Avem ocupațiile din COR, care ar trebui să aibă definite profilurile ocupaționale si standardele ocupaționale. În acele profiluri/standardele ar trebui să apară responsabilitățile, competențele și cum se măsoară.  Cine ocupă acele poziții ar trebui să satisfacă aceste criterii.

Sistemul financiar este complex, cu implicații majore asupra bunăstării individuale și a stabilității economice a unei țări.  Intrarea în sistem are bariere de mai multe tipuri, dar bariera cea mai obiectivă și justificată e cea a formării profesionale. Acceptarea din motive pe termen scurt, punctuale, economice, a unor persoane fără abilitățile necesare, cu un transfer minim de cunoștințe, poate produce prejudicii semnificative pe termen lung. Aceste aspect se poate sesiza acum ușor de la criza creditelor în monede exotice, la extinderea practicilor neautorizate de tip Forex, de la pierderile semnificative generate de fraude prin subtituirea identității sau utilizarea fără drept a banilor clienților, până la lipsirea de conținutul esențial al vânzării unei asigurări, acela de protecție personală împotriva unor riscuri, neprezentarea riscurilor unor investiții, sau a excluderilor dintr-o asigurare.

Din acest motiv intrarea în sistem trebuie să aibă bariera unei formări profesionale corespunzătoare, examinate independent față de cel care angajează sau de formator, care pot avea din nou obiective pe termen scurt, care să afecteze clientii pe termen lung, în detrimentul calității.

În același timp este foarte important a asigura proporționalitatea și a crea un sistem suficient, facil, pentru a nu determina costuri nejusticate. Din acest motiv o abordare unitară, standardizată, e importantă, deoarece pentru orice se replica în volume mari, costul unitar scade.

 Ce spune directiva distribuției de asigurări:

Este important să se garanteze un nivel ridicat de profesionalism și competență în rândul intermediarilor de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare, precum și în rândul angajaților întreprinderilor de asigurare și reasigurare care sunt implicați în activități premergătoare vânzării, în vânzare și în activități ulterioare vânzării de polițe de asigurare și reasigurare. Prin urmare, cunoștințele profesionale ale intermediarilor și ale intermediarilor de asigurări auxiliare și ale angajaților întreprinderilor de asigurare și reasigurare trebuie să corespundă complexității acestor activități.

Ar trebui asigurate formarea și pregătirea continue. Formarea și pregătirea ar putea să cuprindă oportunități de învățare facilitată de diverse tipuri, inclusiv cursuri, cursuri online și mentorat. Aspectele precum forma, conținutul și certificatele necesare sau alte documente justificative adecvate, cum ar fi înscrierea într-un registru sau absolvirea cu succes a unui examen, ar trebui să fie reglementate de statele membre.

Ce spune autoritate europeană a pietei de capital:

Pentru ca personalul să dețină o „calificare corespunzătoare”, se impune o dezvoltare profesională continuă sau permanentă. Această evaluare permanentă va cuprinde materiale actualizate și va testa cunoștințele personalului, de exemplu cele despre modificări legislative, produse și servicii noi disponibile pe piață. Această evaluare permanent poate implica formarea în cadrul unor cursuri, seminarii, studii sau forme de învățare independente și include întrebări de verificare care demonstrează dacă personalul deține cunoștințele și competențele necesare.